Forumul pasionatilor de trenuri din România

Acest forum a fost creat pentru cei care iubesc cu adevarat trenurile din Romania!
 
AcasaAcasa  CalendarCalendar  FAQFAQ  CautareCautare  ConectareConectare  InregistrareInregistrare  

Distribuiţi
 

 Calea ferata descrisa de scriitorii vremii

In jos 
Mergi la pagina : Înapoi  1, 2, 3, 4
AutorMesaj
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member
Semafor

Numarul mesajelor : 1198
Varsta : 63
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 4867
Data de inscriere : 21/02/2010

Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Empty
MesajSubiect: Re: Calea ferata descrisa de scriitorii vremii   Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Icon_minitimeSam 24 Feb 2018, 10:04

O imagine cu harta caii ferate prezentate in -Comoara din Lacul de Argint. Din pacate in film nu a fost prezentata aceasta intamplare.

Harta caii ferate  descrisa in roman

Detaliu
Sus In jos
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member
Semafor

Numarul mesajelor : 1198
Varsta : 63
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 4867
Data de inscriere : 21/02/2010

Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Empty
MesajSubiect: Re: Calea ferata descrisa de scriitorii vremii   Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Icon_minitimeSam 24 Feb 2018, 10:23

Imagini din filmele inspirate din romanele lui Karl May

http://www.imfdb.org/images/thumb/0/05/Winnetou_and_the_Crossbreed-SilverGun-3.jpg/600px-Winnetou_and_the_Crossbreed-SilverGun-3.jpg

https://bilder.t-online.de/b/79/76/16/74/id_79761674/610/tid_da/-winnetou-eine-neue-welt-old-shatterhand-bedroht-ugly-joe-oliver-masucci-.jpg

http://media.teleman.pl/photos/Winnetou-Ostatnia-Bitwa.jpg

http://a2.tvspielfilm.de/imedia/9271/8629271,yp+T7PMY5lKvdiJRNP2232rRcIxVh8A_S7N9IsWuz4QEwaEPZZrjpU+rJbihmueTTpJCTKIusJ0qmDEDRKo4WA==.jpg

http://www.sunny.at/uploads/media_files/picture/detail_big/337/33704_887_03b7a7a0045c2381673c6d3ade6dae0644139e35.jpg/Winnetou-Spiele-Wagram---Winnetou-unter-Geiern.jpg

Winnetou si Old Shatterhand

Si filmul Winnetou in care apar secvente feroviare:




Imagini feroviare de la min 18 la 32 si de la min.48 la 62
Sus In jos
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member
Semafor

Numarul mesajelor : 1198
Varsta : 63
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 4867
Data de inscriere : 21/02/2010

Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Empty
MesajSubiect: Re: Calea ferata descrisa de scriitorii vremii   Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Icon_minitimeLun 26 Feb 2018, 10:08

O frumoasă descriere  a unei tabere de lucrători feroviari din America sfârşitului de secol XIX în romanul Mustangul Negru apărută în 1899 sub titlul "Der Schwarze Mustang" - " Union Deutsche Verlagsgesellschaft -Stuttgart 1899"
Fragmente din roman:

Metisul
……………………………………………………………………………..
Aşa a fost o bună bucată de drum, până când valea se lărgi iarăşi, ca după o jumătate de oră să formeze din nou un defileu îngust, de data asta nu atât de lung, ajungând foarte curând la locul numit Firwood-Camp, pentru că aici nu existau decât brazi, care se ridicau spre cer ca nişte uriaşi.
Aici se încrucişau două văi în unghi drept: valea fluviului pe care veniseră în jos cei doi Timpe, şi o alta, prin care calea ferată în construcţie încerca să urce înălţimea muntelui. Camp înseamnă tabără şi cei doi călăreţi văzură că e neîndoielnic una dintre acestea, cu tot întunericul nopţii ce începuse să se aştearnă încă de când mai erau în defileu.
Acolo zăceau o mulţime de copaci uriaşi doborâţi, din trunchiurile cărora se făceau scânduri, din crăcile puternice, scări pentru tren; rămăşiţa furnizând lemnul necesar pentru foc. Podul de peste fluviu era aproape gata şi în apropierea lui se găsea joagărul, ale cărui ferăstraie trebuiau să răzbească masele de lemne. Mai încolo se căsca, neagră, o carieră minată în stâncă, de unde se luau pietrele cubice necesare fundaţiilor, iar la stânga se ridicau mai multe case din bârne cojite şi din scânduri, care serveau la adăpostirea oamenilor, a uneltelor şi a rezervelor de alimente.
Una din aceste barăci, numită “hanul”, era din cale afară de lungă şi largă. Cele patru hornuri care dominau acoperişul şi numeroasele ferestre, acum luminate, lăsau să se presupună că aici se adăposteau lucrătorii ce se aflau în “Camp”. Din această cauză cei doi musafiri se îndreptară într-acolo.
Încă de departe auziră un zgomot puternic de voci şi, cu cât se apropiau mai mult, se simţea un aer  tot mai încărcat de mirosul de rachiu. Descălecară şi legară caii de ţăruşii bătuţi probabil în acest scop lângă uşă şi tocmai voiau să intre, când ieşi afară un bărbat care strigă celor dinăuntru: „Trenul şantierului trebuie să vină foarte curând; merg să primesc poşta şi mă întorc imediat. Poate că aduce ceva noutăţi sau chiar jurnale.”
Omul se uită în sus, zări pe străini, se dădu într-o parte ca să-i lase să ajungă în lumina care ieşea din uşă şi îi privi.
- Good evening, sir, salută blondul. Suntem uzi până la piele. Există pe aici un loc unde să ne putem usca ?
- Da, răspunse el. Sunt astfel de locuri. Cred că nu aparţineţi acelui fel de oameni pe care e mai bine să nu-i lăsăm să intre.
- Nici o grijă, sir! Suntem oameni cinstiţi din Vest, gentlemeni, care n-o să vă facem de ruşine, ci o să plătim tot ce-o să primim.
- Dacă cinstea vă e tot atât de mare precum lungimea, atunci sunteţi cu siguranţă cei mai gentlemeni de sub soare. Hai, intraţi şi spuneţi hangiului că eu, inginerul, am zis că puteţi să rămâneţi. O să ne revedem curând.
El plecă, iar ei îi urmară invitaţia.
Interiorul barăcii era format dintr-o singură cameră mare, din care era despărţită o mică parte printr-un perete de scândură, aproape de înălţimea unui om. Erau acolo o mulţime de mese sărăcăcioase, cu bănci prinse în pământ, iar între ele şi pereţi se aflau paturi mari, umplute mai ales cu iarbă uscată şi fân. Patru vetre în care ardeau focuri mari aduceau o oarecare lumină; lămpi sau lumânări nu existau şi din această cauză toate persoanele şi obiectele, văzute în pâlpâitul flăcărilor, păreau cuprinse de nelinişte, într-o mişcare fantomatică.
Cele două sute de lucrători ai căii ferate stăteau la mese sau se ghemuiau în culcuşuri. Erau oameni mărunţi, cu cozi lungi, cu feţe galbene, cu pomeţii obrajilor scoşi în afară, cu ochii oblici; ei se uitară înmărmuriţi spre ambele făpturi nemaipomenit de lungi.
- Ptiu drace! Chinezi! Asta puteam să ne-o închipuim, căci se simte de afară! zise brunul. Vino repede în camera cea mică, unde aerul e probabil mai respirabil!
În această despărţitură erau câteva mese de scânduri, la care însă fumau şi beau lucrătorii albi, bărbaţi solizi, deprinşi şi cu asprimea vremii, dintre care unii avuseseră desigur un trecut mai bun; alţii, însă, veniseră aici tocmai pentru a nu mai fi văzuţi prin Est. Convorbirea lor  foarte zgomotoasă amuţi imediat când văzură pe cei doi oaspeţi şi-i urmăriră cu privirile uimite până la tejgheaua în spatele căreia hangiul umbla cu nenumărate sticle şi pahare.
- Rail-roaders ? întrebă el în timp ce le răspundea la salut dând din cap.
- Nu, sir, răspunse blondul. N-avem intenţia să micşorăm câştigul acestor gentlemeni. Suntem oameni din Vest şi căutăm un foc la care să ne putem usca. Inginerul ne-a trimis la dumneavoastră.
- Puteţi să plătiţi ? se informă el în timp ce parcurgea cu o privire ascuţită şi cercetătoare feţele lor cele lungi.
- Da.
- Atunci veţi avea tot ce vă trebuie mai târziu chiar şi un culcuş bun, separat, colo în spatele lăzilor şi butoaielor. Aşezaţi-vă acolo, la masa de lângă vatră, unde e căldură destulă; cealaltă e pentru funcţionari şi gentlemeni mai de soi.
- Well! Aşadar ne socotiţi nişte gentlemeni mai de jos. Nu face nimic. Adu-ne pahare, apă firbinte, zahăr şi rom ! Vrem să ne încălzim şi pe dinăuntru!
..............................................................................................................
Ciocniră entuziasmaţi, pe tăcute şi încet paharele, ca să nu atragă asupra lor atenţia celorlalţi consumatori. Apoi Has cel brun spuse:
- Atunci spre Santa- Fe ! Dar asta nu se face aşa de uşor, căci vom fi siliţi la un mare ocol.
- De ce ? întrebă Kas, cel blond-deschis.
- Pentru c-ar trebui să trecem prin regiunea comanşilor, dac-am lua-o pe drumul cel mai scurt.
...................................................................................................
- Tokvi Kava (Mustangul Negru), vânătorul de scalpuri ? Cu cei mai buni războinici ? Şi fără să spună încotro ? Asta înseamnă că se gândeşte din nou la vreuna din grozăviile lui.Eu nu mă tem aproape deloc de nici un roşu, dar oricât de curajos aş fi, e bine să nu întâlneşti un astfel de individ. Prefer să fac ocol şi să ajung mai târziu cu o săptămână la Santa-Fe. Nahum Samuel al nostru nu va fugi a doua oară de-acolo.
- Şi chiar dacă va fugi, avem urma lui şi desigur c-o să-l...
În aceeaşi clipă fu întrerupt de intrarea inginerului, care mai aducea cu el doi oameni. Has şi Kas, în înflăcărarea convorbirii lor, trecuseră cu vederea dublul fluierat al unei locomotive.Trenul de serviciu sosise; inginerul îl expediase şi acum se înapoia însoţit de supraveghetorul său şi de magazioner. El dădu din cap, salutând pe cei doi oameni din Vest, apoi cei trei se aşezară la masa metisului, destinată „funcţionarilor şi gentlemenilor mai de soi”. Cerură şi ei să le dea grog, apoi corcitura se interesă:
- Ei, sir, au sosit ziare ?
- Nu, răspunse inginerul. Vor sosi de-abia mâine, dar am primit informaţii.
- Bune ?
- Din păcate, nu. De aici înainte trebuie să fim foarte atenţi.
- De ce ?
- S-au văzut în apropierea ultimei staţii urme de indieni.
Parcă ochii corciturii, pe jumătate ascunşi pe sub gene, au licărit cu răutate, dar vocea sa răsună totuşi normal când spuse :
- Dar n-are nici un rost să fii neobişnuit de prevăzător pentru asta !
- Totuşi îmi dă de gândit !
...........................................................................................................


Mustangul Negru
................................................................................................................

- Da, dac-aş fi avut tot atâţia albi, câţi are colegul meu din Rocky-Ground! Are peste optzeci de oameni, toţi bine înarmaţi; la munca de dinamitare de acolo n-au nevoie de chinezi.
- Rocky-Ground ? întrebă Old Shatterhand. Locul acela se numea şi mai înainte tot aşa ?
- Nu, a fost numit de noi aşa.
- E foarte departe de-aici ?
- Nu. Cu locomotiva suntem acolo într-o oră şi jumătate.
- Hm ! Regiunea de aici mi-e cunoscută binişor, dar Winnetou o cunoaşte şi mai bine. Fireşte că, de când lucraţi voi, eu n-am fost p-aici şi n-am habar pe unde duce drumul vostru. N-aţi putea să-mi spuneţi numele dinainte al acelei regiuni ? Mi-e de ajuns numele unei văi, al unui munte, al unui fluviu.
- Rocky-Ground taie poalele unui munte, care n-a avut nici un nume englezesc; de indieni e numit Ua-peş. Ce-o fi însemnând asta, nu ştiu.
- Uff ! Ua-peş ! strigă Winnetou, ca şi cum acest nume ar fi fost foarte însemnat şi i-ar fi dat o idee bună.
Dar când toţi îl priveau curioşi, el făcu o mişcare de respingere cu mâna şi adăugă:
- Fratele meu Shatterhand poate să vorbească în locul meu. El o ştie la fel ca şi mine.
Privirile se îndreptară spre cel indicat. Acesta dădu din cap, zâmbind înveselit, şi-i spuse inginerului:
- Nu ştiţi ce-nseamnă Ua-peş ? Tocmai acelaşi lucru ca şi numele pe care l-aţi dat şi voi locului, adică Valea Pietrei sau Valea Stâncilor. Ştiţi că noi vrem să mergem spre Alder-Spring (Izvorul Mesteacănului). Aveţi idee unde se află locul ăsta ?
- Nu,  ştiu numai că mâine seară vreţi să fiţi acolo. Trebuie să fie o zi călare de aici.
- În orice caz, o zi călare, căci sunt de făcut multe ocoluri printre văi şi prăpăstii. Trenul pare să taie drumul însă direct, după cum aud, căci trebuie aproximativ trei ore călare, ca să se ajungă de la Rocky-Ground al nostru până la Alder-Spring. Informaţia dumitale ne oferă un avantaj contra comanşilor, pe care desigur că nu-l vor putea întrece.
- Asta m-ar bucura extraordinar. Nu vreţi să ne lămuriţi ?
- Spuneţi-mi întâi ce mijloc de comunicare aveţi cu Rocky-Ground ?
- Unul continuu. Avem mai întâi legătură telegrafică, aşa încât putem comunica în orice moment.
- Bine ! Şi trenul ? Şinele ajung până acolo ?
- Da, încă de două săptămâni. Aici suntem la capătul liniei.
- Ce fel de vagoane sunt ?
- Desigur că nu-s de persoane, ci numai pentru materiale de construcţii.
- Ş-astea sunt de ajuns ! Aveţi aici astfel de vagoane ?
- O duzină întreagă !
- Şi o locomotivă ?
- Nu, pentru că se întoarce seara la Rocky-Ground.
- Atunci, se găseşte sigur acolo ?
- Da.
- Atunci, aveţi bunătatea să telegrafiaţi după locomotiva asta ?
- Ce ? Cum ? Să telegrafiez ? întrebă inginerul.
- Da. Vreau să vă spun pe scurt cum stăteau lucrurile înainte de a ajunge noi aici şi cum stau acum. Mustangul Negru voise să atace tabăra şi trimisese pe nepotul său, metisul, sub nume fals, să spioneze situaţia. Astă seară s-au adunat aici, ca să hotărască ziua atacului. Acesta n-ar fi desigur atât de apropiat, dacă noi n-am fi fost aproape şi dacă metisul n-ar fi fost demascat; roşii şi-ar fi lăsat timp. Acum ei ştiu că-i suspectăm şi vor da lovitura înainte ca voi s-o puteţi înlătura prin măsuri necesare de întărire.
.............................................................................................................
- Dar, sir, interveni inginerul, asta-i groaznic de periculos ! Dacă vă vor prinde, sunteţi pierduţi !
- N-o să ne prindă, de asta să n-aveţi grijă. Un vestman poate să fie surprins numai de un pericol necunoscut, nu de unul pe care-l cunoaşte. E o împrejurare fericită că Rocky-Ground-ul vostru e aşa de aproape de Alder-Spring. Noi o să plecăm acolo imediat ce vine locomotiva şi de acolo o să călărim spre Spring, unde o s-ajungem devreme. Acolo o să aranjăm în aşa fel încât să putem observa totul fără să fim măcar observaţi. Sunt convins că o să ne reuşească să-l spionăm pe Mustang. Dacă auzim că vă ameninţă vreun pericol, călărim înapoi la Rocky-Ground şi-i aducem încoace cu trenul pe lucrătorii adunaţi ca să-i luăm pe comanşi în primire.
La aceste cuvinte, inginerul sări de pe scaun şi strigă pe un ton vesel:
- Pe toţi dracii, ăsta-i un gând minunat. Să-i aducem aici pe toţi albii de acolo în ajutor! Atunci nu mi se mai poate întâmpla nimic, căci o să-i împuşcăm pe ticăloşii de roşii de la primul până la ultimul !
- Atunci aveţi încredere în mine ?
- Fireşte ! Ai perfectă dreptate, mister Old Shatterhand. Vă sunt extraordinar de recunoscător şi voi avea grijă să fiţi primit după merit.
- Hm ! Ce intenţionaţi cu asta ?
- Imediat ce veţi pleca, voi telegrafia că Old Shatterhand şi Winnetou, cei mai vestiţi oameni din Vest, vin acolo.
- Asta n-o veţi face, căci atunci ne veţi primejdui tot planul. Nu trebuie să ştie nimeni cine suntem şi ce vrem; s-ar putea să să fim trădaţi comanşilor. Gândiţi-vă la metisul care s-a bucurat de toată încrederea voastră !
- Well ! Atunci voi anunţa simplu că vin patru pasageri. Ar fi o nenorocire a dracului, dacă v-aţi fi înşelat cu privire la noaptea asta !
............................................................................................................
El se depărtă ca să telegrafieze şi să dea ordinile necesare; în curând cu toată umezeala care domnea, se aprinseră şase focuri puternice, care luminară toată tabăra. De somn, desigur, nici nu era vorbă. Pregătirile pentru plecarea trenului fură făcute din timp. Pentru cei patru pasageri şi caii lor fu de ajuns un vagon de unelte foarte spaţios, unde se puseră câteva scaune comode. Când veni ştirea că locomotiva a plecat din Rocky-Ground, caii fură aduşi în vagon şi pentru proprietari încă un grog tare, ca băutură de despărţire. După trecerea unei ore şi jumătate, locomotiva veni sub presiune; vagonul fu ataşat; cei patru călători îşi luară rămas-bun şi se suiră.
Cu toate că şina era provizorie şi că domnea o întunecime îngrijorătoare, trenul cel scurt zbură cu o rapiditate nemaipomenită. În timpul întregului drum nu se zări nici măcar o lumină, pentru că nu exista nici o haltă. Munţi, văi, prerii şi păduri, nu se puteau deosebi una de alta; se părea că trenul zboară fără întrerupere printr-un tunel fără sfârşit, astfel că cei patru oameni fură bucuroşi, când locomotiva lăsă să i se audă glasul ei şuierător şi când apărură în faţă luminile de la capătul drumului.
Şi aici ardeau mai multe focuri la lumina cărora se vedea mai întâi o clădire lungă şi joasă, care avea o intrare foarte largă. Interiorul părea să aibă mai multe despărţituri, dintre care era luminată numai una. De uşorul uşii stătea rezemată o făptură subţire nu pre înaltă, care avea îmbrăcămintea de piele a unui vestman. O a doua persoană stătea aproape de şină şi după ce trenul se opri, intră în vagon, deschise complet uşa întredeschisă a acestuia şi spuse:
- Rocky-Ground ! Coborâţi, mesh” shurs ! Sunt curios pentru ce fel de oameni a pregătit colegul din Firwood-Camp un tren special de noapte.
- O să vedeţi şi o să aflaţi imediat, sir ! răspunse Old Shatterhand. Presupun, desigur, că sunteţi în funcţiune aici ?
- Sunt inginerul, sir. Şi dumneavoastră ?
- O să auziţi numele noastre când vom fi înăuntru, la lumină. Aveţi un loc pentru adăpostit bine caii ?
- O să vedem. Ieşiţi întâi dumneavoastră afară !
El îi privi când coborâră, pe fiecare în faţă, şi mormăi apoi dezamăgit:
- Hm ! Numai necunoscuţi. Ba chiar şi un roşu printre ei. Am crezut cu totul altceva !
- Ne-aţi crezut şefi sau ceva asemănător ? râse Old Shatterhand. Acţionari cu milioane, hai ? Nu ne-o luaţi în nume de rău că noi, oameni simpli, v-am stricat liniştea nopţii ! O să călărim imediat mai departe; atunci veţi putea dormi din nou.
- Să călăriţi mai departe ? Atunci sunteţi cumva vânători sau puitori de curse ?
- De toate.
- Şi pentru asta pretinde colegul meu, în mijlocul nopţii, să mă...
El fu întrerupt. Uscăţivul din uşă se apropiase şi zise:
- Sunt şi eu curios să văd ce fel de indivizi au venit aşa, în mijlocul nopţii, în Vestul Sălbatic...
El se opri. Old Shatterhand îi întoarse spatele, dar se răsuci pe călcâie la auzul vocii cunoscute. Mititelul îi zări figura, se opri la mijlocul vorbei şi strigă:
- Old Shatterhand ! Old Shatterhand !
.............................................................................................................

Karl May – Mustangul Negru-editura Pallas –Bucureşti 1996
Sus In jos
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member
Semafor

Numarul mesajelor : 1198
Varsta : 63
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 4867
Data de inscriere : 21/02/2010

Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Empty
MesajSubiect: Re: Calea ferata descrisa de scriitorii vremii   Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Icon_minitimeJoi 01 Mar 2018, 11:04

Old Surehand

Old Surehand- este un film yugoslavo-german realizat de Alfred Vohrer  în 1965.
Această adaptare liberă a operei lui Karl May a fostn inspirată de un personaj secundar al romanului.
Sinopsis:
O bandă condusă de „General” atacă un tren al Union Bank şi fură banii din vagonul special. La scurt timp membrii bandei in timp ce incercau să vâneze bivoli sunt alungaţi de indieni, îl omoară pe fiul fermierului Mc Hara şi spun că ucigaşii sunt indieni.
Old Surehand reuşeşte să elibereze prizonierii din vagonul băncii şi pleacă în urmărirea bandiţilor. Pe drumul spre Mason City, Od Surehand îl întâlneşte pe Ben, un bătrân căutător de aur şi ajung împreună în oraş unde Ben i-o prezintă pe nepoata lui şi pe logodnicul acesteia, Toby, care este avocatul judecătorului Edwards.
...............................................................................
Sursa: https://fr.wikipedia.org/wiki/Old_Surehand


Filmul Old Surehand 1965:



În primele 5 minute şi 30 de secunde , este prezentat atacul asupra trenului.Desi in roman nu se face referire la acest moment.
Sus In jos
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member
Semafor

Numarul mesajelor : 1198
Varsta : 63
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 4867
Data de inscriere : 21/02/2010

Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Empty
MesajSubiect: Re: Calea ferata descrisa de scriitorii vremii   Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Icon_minitimeJoi 18 Apr 2019, 10:51

De la Pesta la București

Note de călătorie

De la Orșova la Giurgiu

Ultimul oraș din Imperiul Austro–Ungar pe care îl întâlnim, coborând pe Dunăre, este Orșova (…).
Apele Dunării fiind foarte scăzute, traversarea cu vaporul pe la Porțile  de Fier era imposibilă. A trebuit să o luăm pe drumul de uscat, până la Turnu Severin. Pentru început, am fost servit remarcabil. Nimic nu vă poate da o idee despre vehicolul ciudat care ne-a transportat. Era un fel de coș din răchită împletită, pus pe niște tălpici dreptunghiulare și tras de cai formidabili. De bine de rău, dar mai degrabă  rău decât bine, ne-am așezat pe cufere și iată-ne zburând în cea mai mare viteză pe un drum minunat, având Dunărea în dreapta, iar în stânga, poalele Carpaților, care se unesc aici cu ultimile ramificații ale Balcanilor.
Spre prânz, am ajuns la un podeț de lemn: aici se termină Austria și începe Rmânia.
Primul sat românesc pe care-l întâlnești se cheamă Vârciorova. În fața satului, pe o insulă a Dunării, se vede  fortăreața turcească din Adakaleh, care se vizitează uneori (...).

Pe la ora trei după amiază, intrăm în Turnu Severin, unde primarul, dl. Nicolae Nicolescu, ne-a primit cu cea mai mare și caldă ospitalitate (...). Așezat la intrarea în România, pe malul Dunării, orașul a devenit, în câțiva ani, un port destul de mare și una din cele mai importante gări fluviale pentru vapoare. Viața modernă a alungat somnolența de veacuri. Pe zi ce trece, Turnu Severin se face mai frumos. Străzi largi și drepte, case mândre și bine construite, animația trecătorilor, șuieratul vapoarelor, toate îi dau înfățișarea unui oraș al zilelor noastre.

Cu toate acestea, istoria și poezia nu și-au pierdut prestigiul. Pe malul povârnit se înalță ruinele unui turn, pe care unii îl atribuie lui Severus, iar alții lui Iustinian. Indiferent al cui ar fi, el rămîne un monument impunător. Promontoriul pe care este așezat dispare într-o mare de verdeață, care a fost lăsată să crească în voie. Alături, edilii orașului au trasat o grădină elegantă, locul de întâlnire al protipendadei. Aici, în serile de vară, o orchestră interpretează arii din opere. Și, tot aici, își plimbă trena frumoasele provinciale și, uneori, doamnele aflate în călătorie. În prejma ruinelor severe ale vechiului turn și a Dunării, ale cărei valuri largi despart România de Serbia, se vorbește despre modă și politică și se mănâncă înghețată (...).
Salutăm cu o ultimă privire ruinele turnului lui Severus și ale podului lui Traian. Semnalele de pe vas ne cheamă. Vom coborî mai departe pe cursul fluviului. În dreapta noastră, se înclină pantele line ale malului sârb, cărora le urmează imediat falezele bulgărești. În stânga, se întind vastele câmpii ale Valahiei. Văzut de pe Dunăre, pământul românesc are un aspect monoton și trist. Până la Giurgiu nu se întâlnește nici un oraș cât de cât mai important. Rareori, câte un sat își arată cocioabele joase și mizere. Terenul nu e accidentat. Câmpia e pustie și, la vederea acestei imense singurătăți, te cuprinde o mare plictiseală. Din când în când, bivoli negri și greoi vin să s-adape din Dunăre, stoluri de berze se hârjonesc, câteva vase mai mari de război turcești acostează; în rest, nici o distracție.

În momentul cînd vasul trece prin fața unui pichet de grăniceri, aceștia ies la strigătul santinelelor și prezintă armele în fața pavilionului austriac (...).
Vizavi de Rusciuc se află Giurgiu. Atunci cînd vii din Franța și debarci la Giurgiu, prima impresie este dureroasă. Vaporul cu aburi este prelungirea civilizației elegante și comode. Se simte aici puterea măiestriei omenești și te poți bucura de rafinamentele luxului și confortului.
Pe plaja din Giurgiu, izolat de lume, vă veți simți pierdut într-o natură încă sălbatecă, în voia forțelor sau propriilor dumneavoastră slăbiciuni (...).

De la Giurgiu la București

Călătorii care merg la București, trebuie să coboare din vapor la Giurgiu. Drumul spre București este, de cîtva timp, la fel ca toate celelalte călătorii din zilele noastre. Cele două orașe sunt legate între ele printr-o cale ferată. Te urci în vagon la marginea orașului Giurgiu și într-o oră ajungi la gara Filaret. De abia ai timp să arunci o privire câmpiei care se întinde de la malul Dunării până la colinele blânde ce închid, ca o centură verde, capitala României. Pe vremuri, în România, călătoriile aveau un specific al lor, care a dispărut sub impulsurile puternice ale civilizației moderne. Iată cum se călătorea cu puțin timp înainte în România și iată cum se călătorește încă, în cea mai mare parte a țării(...).

Modul cel mai original și, probabil, cel mai vechi este însă altul. Imaginați-vă o căruță largă cu patru roți imense. De o parte și de alta sunt fixate capetele unor jumătăți de cerc, care formează o boltă destul de înaltă, acoperită cu o împletitură făcută din papură (rogojină). Este o adevărată casă pe roate, care se umple cu lăzi, cufere, saltele, perne, iar sub coviltir se lasă un spațiu atât cât să încapă călătorii lungiți sau șezînd comod.La această construcție se înhamă doisprezece-cincisprezece cai românești mici,
urâți și plăpânzi în aparență, dar liniștiți și rezistenți. La strigătele vizitiului, atelajul se clatină și mecanismul greoi se pune în mișcare încet și maiestos, pe drumurile lungi și largi care străbat România în toate sensurile. Dar, dacă sunteți grabit, nu alegeți acest mijloc de transport. Pentru vizitii timpul nu are valoare și, pentru nimic în lume, nu o să-i convingeți să plece la drum înainte de răsăritul soarelui sau să meargă mai departe, după asfințit. Ei au popasurile lor dinainte stabilite și merg încet pentru a ajunge cu bine (...);

V-am arătat mai-înainte cele mai mari și mai încete vehicule din lume. Iată-le acum și pe cele mai mici și mai rapide. Primele se numesc “brașovence”, după numele orașului Brașov sau Kronstadt din Transilvania, unde se construiesc. Celelalte, se numesc pur și simplu “căruță” sau car.

Căruța este o cutie care seamănă destul de bine cu o copaie pe patru roți. La confecționarea ei nu se folosește nici un cui și nici o bucată de fier. Înăuntru se pune un maldăr de paie sau de fân. Călătorul – sau mai degrabă pacientul – ghemuit pe acest scaun rustic se apucă de bârnele plasate în dreapta și în stânga sa ; surugiul scoate un plescăit din limbă și patru cai îndrăciți, mai iuți ca vântul, poartă vehiculul ca pe o pană, într-un vârtej de praf (...).
Noaptea, purtat în galopul cailor, prin stepele pustii care rasună de strigătele și ecoul lor, ai impresia că această cursă nebună e mai degrabă un vis decât realitate. Iar-na, urletele lupilor însoțesc strigătele surugiilor, ochii fiarelor strălucesc pe zăpadă, iar gurile lor aprinse suflă cu turbare în urmele lăsate de căruță.

Bogații călătoresc altfel. Ei au berlinele lor, la care înhamă opt cai de poștă. Pentru ei, surugiul își pune cele mai frumoase haine. Pe vremuri, pe capră se așeza (dar acest obicei a început să dispară) un arnăut îmbrăcat cu fustanelă cu mii de pliuri, vestă roșie împodobită cu fireturi de aur, purtând pe cap un fes cu ciucuri sau un turban, încălțat cu papuci din marochin roșu, iar la brâu având o centură cu un întreg arsenal : iatagane cu mâner din corn și pistoale cu patul argintat; în mână, ținea ciubucele stăpânului, cu muștucurile din lemn de cireș sau iasomie, bătute cu diamante, și capete din chihlimbar.
Dacă nu ai un vehicul propriu, poți călători boierește cu doisprezece franci pe zi, închiriiind o berlină demodată, la care se pot înhăma șase sau opt cai de poștă, iuți ca vântul (...).

Când, de pe dealul Filaretului, am văzut Bucureștiul înnecat într-un ocean de verdeață, l-am întrebat pe tovarășul meu de drum : - „Ce distanță e de la Paris la București ?” – „Trei secole, domnule”.

1869 – Ulysse de Marsillac (1821-1877) profesor  și ziarist francez, stabilit definitiv în România în 1854, după ce mai făcuse o călătorie în Valahia în 1852.

Din lucrarea: Prin Țările Române – călători străini din secolul al XIX-lea
( antologie, traducere și note de Simona Vărzaru)- editura Sport – Turism 1984
Sus In jos
dan tm
V.I.P Member
V.I.P Member


Numarul mesajelor : 6255
Reputatie : 8262
Data de inscriere : 16/07/2014

Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Empty
MesajSubiect: Re: Calea ferata descrisa de scriitorii vremii   Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Icon_minitimeJoi 18 Apr 2019, 21:22

Descrie destul de direct diferentele intre ROMANIA, si restul Europei.
Sus In jos
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member
Semafor

Numarul mesajelor : 1198
Varsta : 63
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 4867
Data de inscriere : 21/02/2010

Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Empty
MesajSubiect: Re: Calea ferata descrisa de scriitorii vremii   Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Icon_minitimeMar 23 Apr 2019, 13:59

Acel coș împletit de răchită pe tălpici, se mai folosește și astăzi în Madeira la transportul turiștilor doar că acolo e tras de oameni și nu de cai.



Și o imagine din secolul trecut:

Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Historic-1souvenir10-pic
Sus In jos
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member
Semafor

Numarul mesajelor : 1198
Varsta : 63
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 4867
Data de inscriere : 21/02/2010

Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Empty
MesajSubiect: Re: Calea ferata descrisa de scriitorii vremii   Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Icon_minitimeMier 01 Mai 2019, 12:07

Scrisori din Bosfor

Prima scrisoare – București

La Orșova și la Turnu Severin, stațiile terminus de cale ferată ale Valahiei, ai prima imagine a Orientului. Până aici, pe drumul de la Viena la Pesta și de la Pesta la Baziaș ai, mai mult sau mai puțin, impresia unei civilizații aparte, adesea ciudată, dar occidentală prin tendințele și atitudinile ei. Dimpotrivă, la numai câteva ore după ce ai coborât pe Dunăre, prin defileul sumbru de la Cazane și strâmtoarea Porților de Fier, Orientul te întâmpină la Turnu Severin, așa cum mi s-a întâmplat mie, la vremea unui frumos apus de soare ce rumenea apele fluviului, luminând cu splendida sa limpezime cerul de un albastru intens, aruncându-și razele peste clopotnița greacă a orașului românesc; atunci îți dai seama că te afli la hotarul unei lumi noi, că respiri alt aer și, mai ales, că ești departe de țară (...). Fără îndoială, de la Turnu Severin se vede că pătrunzi într-un ținut necunoscut. A doua zi dimineața, la gară, în timp ce străbăteam mulțimea ciudată care se înghesuia în jurul căii ferate, deodată am înțeles că, treptat, pătrunse-sem tot mai adînc și mă găseam în mijlocul unui popor străin. Era prima treaptă a aces-tui Babilon numit de noi Orient, în care se întâlnesc și se amestecă toate tipurile, toate limbile, toate obiceiurile și toate formele de gândire sau fantezie omenească, într-o de- zordine care are armonia ei (...).

1879 – Charles de Mouy (1834-1899) diplomat și om de litere francez. În 1878 a fost secretarul Congresului de la Berlin în urma Războiului din 1877-1878. A publicat numeroase lucrări cu caracter istoric, politic, memorialistic și de călătorie printre care și: Lettres du Bosfor, Bucarest –Constantinopole-Athenes- Paris – 1879.

Din lucrarea: Prin Țările Române – călători străini din secolul al XIX-lea
( antologie, traducere și note de Simona Vărzaru)- editura Sport – Turism 1984
Sus In jos
Semafor
V.I.P Member
V.I.P Member
Semafor

Numarul mesajelor : 1198
Varsta : 63
Localizare : Pascani( IS)
Reputatie : 4867
Data de inscriere : 21/02/2010

Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Empty
MesajSubiect: Re: Calea ferata descrisa de scriitorii vremii   Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Icon_minitimeDum 18 Aug 2019, 22:18

Biletele vă rog,domnilor!
(după Courteline)
De Liviu Rebreanu

- Domnule Smithson, zise președintele din Egreville către americanul Simithson (care se sculase și răspunsese la întrebările obișnuite), sunteți acuzat de lovituri și răniri care au pricinuit o incapacitate de muncă de aproape cinsprezece zile. La 23 Februarie trecut erați în expresul de Marseille care pleacă din Paris la orele 11 și 55 seara. La Moret, unde trenul se oprește, un funcționar de serviciu al companiei Paris – Lyon – Mediterana, d. Brune, a deschis pe dinafară geamul compartimentului de clasa întâi pe care-l ocupați și, cu o plitețe pe care o recunosc toți tovarășii d-voastră de drum, v-a cerut biletul. D-voastră v-ați sculat de pe bancheta pe care stăteați culcat ...
- Dormeam, crezu că trebuie să lămurească Smithson.
-...Și fără să spuneți o vorbă și, în brutalitate, cu o răceală bruscă ( și de altfel absolut neînțeleasă) l-ați lovit peste față cu pumnul așa de puternic încât ar fi doborât un bou. D. Brune și-a pierdut cunoștința și în vreme ce comisarul de siguranță proceda la arestarea d-voastră, el a fost transportat la domiciliu, plin de sângele care-l podidise pe gură. A stat în pat două săptămâni. Restabilit pe deplin astăzi se constitue parte civilă și cere două sute de franci daune și interese, Pretențiile sale...
- Sunt prea modeste, întrerupse Edgar Smithson. Nu mi-am închipuit că-l izbesc așa de tare și-mi pare rău că am avut mâna așa de grea. Dar fiindcă totuș așa este, înțeleg să plătesc d-lui Brune o indemnizație echitabilă. Sunt deci gata să vărs în mâinile apărătorului d-sale o sumă de două sute de dolari, adică, în bani francezi, ceva mai mult de 1000 franci.
- Iau act de cuvintele prevenitului. Clientul meu, vorbind prin mine, primește oferta ce i se face și declară că-și retrage plângerea.
Smithson credea desbaterile închise și duse mâna la buzunar. Rămase însă foarte surprins văzând pe președinte intervenind cu un gest:
- Păstrați-vă banii, domnule Smithson. Tribunalul va ține seamă de generozitatea d-voastră spontană și de desistarea părții civile: dar în sfârșit delictul subsistă, prevăzut și pedepsit prin legea care nu se desistă niciodată. Informațiile culese asupra dumneavoastră vă sunt foarte favorabile. Colonia americană vă revendică cu căldură și vă prezintă ca pe un gentleman desăvârșit, plin de educație și de curtoazie. Căutăm deci zadarnic mobilul căruia ați cedat dedându-vă în persoana unui biet funcționar, la un act de brutalitate incalificabil care vă aduce astăzi în fața tribunalului. Vă rog să ne dați deslușiri.
- Am cedat, răspunse Smithson, unei mișcări de nerăbdare: era pentru a cincea oară că mi se cerea biletul ! ... Credeam că banii mei, vărsați în mâinile Companiei îmi asigură nu numai transportul, dar un transport în condiții absolute de confort și de liniște. M-am crezut, foarte sincer, jicnit în dreptul meu de-a dormi și am relevat abuzul acesta cum l-ar fi relevat, în locul meu, oricare din compatrioții mei. În fond, toată afacerea e dintr-o neînțelegere. Alte țări, alte obiceiuri.
Și cum președintele din Egreville îl privea cu aerul unui om care nu pricepe, Smithson, în sprijinul spuselor sale și pentru a-și dovedi bunacredință, povesti următoarea trăsătură drăguță a moravurilor americane. Mie mi se pare minunată și vrednică de-a fi cunoscută, findcă sintetizează tot misterul acelei simplificări a vieței care înlocuește în Statele Unite odioasa dragoste de zmângălitură din Franța.
Smithson zise:
- Ce fel de oameni sunteți d-voastră de vă trebue atâtea complicații pentru a ajunge la acest lucru atât de simplu: a lua trenul ? La ce sunt bune toate alergările funcționarilor și controlurile acestea veșnice ? E absurd. La noi nici pomeneală de așaceva !
“O pildă.
„Iacă imi închipui drumul de fier de la Dayton la gurile lui Missisipi. Asta înseamnă jumătate din America de Nord, străbătută vertical, aproape șase zile de drum.
La Dayton gara e la marginea orașului; e un fel de hangar deschis de toate părțile și tuturor părților.
Poți intra și eși în toată voia; poți traversa liniile sau să umbli printre trenuri. Dacă cumva vre-o mașină ce manevrează te prinde și te stâlcește, ei Doamne, atât mai rău, e ceva regretabil, dar treaba d-tale era să te ferești. Viața nu e atât de puțin prețioasă încât să nu merite să deschizi ochii.
Deci vrei să te duci în cutare loc, sau în cutare oraș, sau aiurea, indiferent. Nimic mai simplu. Găsești un tren care te așteaptă. Cu bilet sau fără – amănuntul n-are importanță – iai loc în colțul unui compartiment pe care ai vrut să-l ocupi. Alături de tine, cu picioarele în văzduh, prietenul credincios care te-a însoțit, ascultă cu luare aminte ultimele tale instrucții.
Deodată observi că trenul s-a pus în mișcare.
Spui prietenului: Grăbește-te ! și-i dai un shakehands de adio. Prietenul îți urează călătorie bună, sare pe scară și de acolo se aruncă jos și-și turtește nasul. Ce vrei să faci ? N-avea decât să se dea jos mai devreme.
Îndată ce eși din oraș vine câmpia, un peisaj extraordinar, de o sălbăticie grandioasă, și imediat o viață care se organisează.Se alcătuiesc societăți, se angajează convorbiri. Noi suntem oameni politicoși și sociabili între noi, cu felul nostru de-a purta revolverul în buzunarul de la spate și de-a trage, fără șovăire, în cei cari te plictisesc. În vreme ce unii joacă whist, alții în picioare, la spatele lor, urmăresc jocul și-l judecă. Alții se plimbă, fumează, scuipă, fluieră, ies în galeria exterioară a vagonului de unde împușcă păsările în zbor, sau trec dintr-un vagon într- altul. Aceasta, firește, pe riscul și socoteala lor . Compania, foarte cuminte nu răspunde de nimic și nu plătește despăgubiri celor nedibaci. Cu un cuvânt te folosești de tren de parcă ar fi al tău.
Astfel trece o zi, apoi două. Trenul aleargă nebunește. Rând pe rând fuge pe lângă fluvii și le trece, se strecoară printre munți, dispare pe subt păduri sălbăticite. Oh ! vă asigur, sunt peisagii foarte frumoase pe care după câmpiile d-voastră din Normandia și din Bretania nici nu vi le puteți închipui.
Într-o bună zi se deschide brusc ușa și apare șeful trenului.
- Biletele, vă rog, domnilor.
Or, iată – iau un exemplu - trei gentlemani stau de vorbă cioplind cu bricegele niște bucățele de lemn.
Cel dintâi dintre domnii aceștia își pune la o parte uneltele, își scoate ticketul din pocket-book și-l prezintă funcționarului care controlează și mulțumește.
Al doilea zice :
- Eu n-am bilet.
- E dreptul d-voastră, răspunde funcționarul. Unde mergeți ?
- În cutare loc.
- Face atât.
- Poftim.
- Mulțumesc.
Vine rândul la al treilea –
- Biletul, vă rog, domnule.
- N-am.
- E dreptul d-voastră. Unde mergeți ?
- În cutare loc.
- Face atâta.
- N-am atâția bani.
- Perfect, domnule : nu face nimic.

Apoi funcționarul ridică brațul și trage semnalul de alarmă.
Trenul se oprește
- Vă rog să vă dați jos.
Aceasta zăpăcește de mirare pe președintele din Egreville.
- Să se dea jos ? Și unde ?
- Unde se nimerește.
- Pe câmp ?
- Sau aiurea, depinde.
- Bine, dar asta-i nebunie ! strigă magistratul după ce tace o clipă. Ăsta-i ultimul cuvânt al sălbăticiei, al ferocităței și al extravaganței !
- Extravaganță ? ferocitate ? sălbăticie ? repetă Smithson : de ce ?
Și liniștit plimbându-și împrejur ochii mirați, emise acest adevăr care închise gura judecătorului :
- Când n-ai parale să te urci în tren, nu te urci : e foarte simplu.
Reprezentantul ministerului necerând decât o aplicare ușoară a legii, Smithson fu condamnat la 16 franci amendă.

Sursa: Universul Literar- nr. 35 – 30 august 1915
Sus In jos
Continut sponsorizat




Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Empty
MesajSubiect: Re: Calea ferata descrisa de scriitorii vremii   Calea ferata descrisa de scriitorii vremii - Pagina 4 Icon_minitime

Sus In jos
 
Calea ferata descrisa de scriitorii vremii
Sus 
Pagina 4 din 4Mergi la pagina : Înapoi  1, 2, 3, 4

Permisiunile acestui forum:Nu puteti raspunde la subiectele acestui forum
Forumul pasionatilor de trenuri din România :: DIVERSE :: DISCUTII LIBERE-
Mergi direct la: